Grigore Moisil afirma că “un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ți se pară ușoare”. André Gide susține că “un profesor bun are această grijă statornică: îi învață pe discipoli să se lipsească de el”.Nicolae Iorga este de părere că “este profesor orice om de la care poți să înveți ceva”.Thomas Carruthers susține că ” un profesor este cineva care se face treptat inutil”.
Există nenumărate afirmații cu privire la menirea unui profesor, cele mai multe fiind subiective, reflectând părerile fiecărei persoane în parte. Însă ceea ce mă face pe mine să îmi doresc să aparțin acestui mediu este plăcerea de a fi cea care ține pumnii mici ai fiecărui elev și de a-i învăța să facă “a” și un “A”. Predarea este o chemare specială, deoarece această meserie nu se potrivește oricui. Trebuie să ai un minim de iubire față de a împărtăși ceea ce știi cu ceilalți. Să îți dorești să inițiezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine și să oferi elevilor șansa de a te vedea ca pe un model .Ca profesor, cea mai mare responsabilitate este aceea de a le asigura studenților sau elevilor bagaje de cunoștințe academice. Profesorul este solocitat să predea, pentru a facilita studenților acumularea de cunoștințe. El trebuie să stimuleze, să dezvolte și să încurajeze mințile tinere.
Este bine știut faptul că meseria de profesor conferă deținătorului prestigiu social. În societatea românească tradițională, alături de preot, medic și polițist, dascălul era o autoritate locală: membri comunității vedeau în profesor/învățător un stâlp al societății, persoana care putea oferi soluții și sfaturi pertinente. Şi astăzi profesorul este unul dintre membri marcanți ai societății. Chiar dacă dezinteresul față de a învăța a scăzut enorm până-n zilele noastre. Educația a fost și rămâne o prioritate pentru orice societate care își planifică viitorul, și de aceea, profesorii sunt esențiali pentru a îndruma fiecare elev în parte în vederea formării sale intelectuale și spirituale. Sunt multe persoane care aleg să devină profesori, în lipsa unei altei surse de venit, fără a se descoperi în aceasta, făcând astfel o mare greșeală, atât pentru ei, cât și pentru elevi.
Cariera didactică nu este o „manta de vreme rea“, ci se urmează numai dacă are vocație, nu doar atunci când viața ne refuză în alte locuri. Este adevărat că, în multe domenii de activitate, oamenii sunt răsplătiți în mod egal cu efortul depus. În educație nu este așa; dai întotdeauna mai mult decât poți obține. Profesorul are în față suflete, minți, perechi de ochi și urechi, toate îndreptate cu încredere spre el. Un bun profesor modelează mintea celor cu care lucrează. Îi formează, le aranjează gândirea, îi învață cum să gândească nu ce să gândească. Pentru aceasta profesorul are nevoie nu doar de răbdare, știință și inteligență, ci și de dăruire.
Un profesor adevărat nu se gândește numai lastăpânirea disciplinei lui, ci și la felul în care studentul sau elevul folosește în mod independent ceea ce a învățat, profesorul fiind mândru de activitatea sa doar în momentul în care elevul îl întrece în ceea ce privește volumul de cunoștiințe.
Mi-am ales meseria de profesor în ideea de a da dovadă de iscusință, talent, răbdare și multă dăruire, făcând o pașiune pentru munca cu copiii, dar și pentru munca în echipă alături de ceilalți colegi și totdată oameni de la care pot învăța continuu,deoarece sunt oameni cu experiență, la fel de dornici ca și mine să împărtășească ceea ce știu. Unui elev îi rămane întipărit în minte atât portretul fizic cât și moral al unui profesor îndrăgit și stimat,ce știe să își apropie cu căldură umană pe cei din jurul său. Profesoratul nu e una din acele meserii pe care le practici pentru bani sau pentru faimă chiar dacă un pedagog înnascut nu se dă uitării de generații întregi datorită respectului său față de meserie.
A fi profesor te învață mai presus de toate să fii OM pentru cei mici,dar și pentru cei mari. Cu toții știm că geniile se nasc la școala unde predă cel ce se dăruiește pe sine, având ca rezultate minți sclipitoare de elevi ce nu îl vor da uitării,iar cunoștiințele acumulate de la acesta le va fi de folos în viață.
Ceea ce este foarte interesant în activitatea de profesor este faptul că, deși și mie mi-au fost insuflate cunoștiințe, nimeni nu m-a învățat să fiu profesor. Această deprindere am dobândit-o pe parcursul anilor de liceu, dar și de academie. Am avut deosebita plăcere să fiu mereu înconjurată de profesori cărora această meserie li s-a potrivit ca o mănușă, făcându-mă să realizez cât de plăcut poate fi să interacționezi cu ceilalți.
Nimeni nu se naște învățat, nici măcar un profesor. Însă ingredientul cel mai important în a fi profesor este cunoașterea de sine, de a-ți ști limitele, de a-ți cunoaște poșibilitatea de a fi pus în situații limită, cum ar fi cele de a te modela după fiecare elev în parte. Spre deosebire de tipicul profesor conșiderat “bun”, nu aș putea trece cu vederea peste încurajarea gândurilor, a preocupărilor elevilor, ceea ce definește individualitatea fiecărui elev, fără să îl etichetez ca bun sau prost. De asemenea, un alt element important în drumul spre a cunoaște mai bine fiecare elev în parte este valorificarea fiecărui tip de inteligență, a fiecărui talent.
În opinia mea, încrederea elevilor trebuie câștigată treptat, la fel cum trebuie câștigat și respectul din partea elevilor. Ca profesor nu stârnești teamă, ci impui stimă, nu constrângi, ci convingi, trebuie să eviți favoritismul, trebuie să simți fiecare elev și fiecare elev să te simtă pe tine, să se creeze acea chimie între cei doi, care denotă o stare benefică pentru ambele categorii, ceea ce nu este deloc greu pentru mine.
Din punctul meu de vedere , una dintre cele mai importante abilități ale unui profesor este aceea de a relaționa cu elevii, de a lega o prietenie bazată pe respect reciproc. Atunci când pronunț cuvântul “profesor” nu mă gandesc neapărat la cineva care stă in spatele unei catedre și îndrumă un student în rezolvarea unei probleme. Din contră. Profesor e echivalentul cuvântului mamă, prietenă, și de ce nu..soră mai mare. Deși sunt conștientă de faptul că mulți o văd ca pe o meserie statică și că a fi profesor nu înseamnă decât să stai în spatele catedrei și să supraveghezi asupra bunei desfășurări a orei, nu e doar atât. A fi profesor înseamnă să fii într-o evoluție continuă, să lărgești orizontul cunoașterii și să completezi informații pe care le ai și tu la rândul tău, de la alți profesori.
Motivația pentru această meserie e de cele mai multe ori intrinsecă, deoarece simți că vrei să fii pentru alții ceea ce au fost și profesorii tăi pentru tine. De asemenea , apare și satisfacția profeșională care parcă îți dă aripi când vezi că reușești ceea ce ți-ai propus. A fi profesor are un efect generator și activator, dar și director, deoarece reușește să îmi îndrepte comportamentul spre ceea ce vreau să fiu în continuare.
Norocul meu a fost că am avut în jur doar oameni care m-au ajutat să îmi croiesc acest drumîn viață..mama, profesoară de engleză..mătușa, învățătoare la ciclul primar, deși mi-au dat și exemple negative legate de acest sistem al învățământului, mă simt în stare să schimb ceva, să modelez elevi, să le ofer o nouă șansă de a învăța, să le ofer șansa de a vedea lucrurile din alte unghiuri, să învețe să fie ei înșiși, să nu se simtă cobai, chiar dacă acesta e singurul lucru cu care mai pot fi comparați elevii în ziua de azi.
Chiar dacă universul educației a fost invadat de lipsa de echilibru, sistemul de învățământ nu trebuie să devină unul în care elevul trebuie să fie tocilar și nu deștept.
Cu ajutorul nostrul, al profesorilor tineri, se poate recrea acel sistem în virtutea căruia am crescut , unul în care aveam timp să respirăm aerul științei, unul în care să poți foloși voința de fier pe care ne-am creat-o de-a lungul anilor, unul în care să fie mereu cineva care să te ghideze și să te sfătuiască, un sistem care să fie unica alternativă pentru a ne crește copiii, un sistem al minților tinere capabile să ii facă pe elevi să fie mai atenți și mai interesați de ceea ce scrie pe tablă.
sursa:andreiamarianapop.wordpress.com