Primele școli au fost o continuare firească a sistemului de scriere cuneiformă conceput de sumerieni în jurul anului 3500 î.Hr., iar primele manuale, descoperite în orașul sumerian Erech, au constat din câteva sute de tăblițe dreptunghiulare de lut, multe dintre ele conținând liste de cuvinte ce trebuiau studiate și memorate. Deși majoritatea tăblițelor erau inscripționate cu date financiare și administrative,“foile de studii“ indică în mod clar faptul că la scurt timp după inventarea scrisului, discipolii începuseră deja să gândească în termenii unui sistem de învățământ formal, ba chiar a unuia destul de riguros.
Pe la mijlocul mileniului al treilea î.Hr., în Sumer existau mai multe școli pentru copii și adolescenți, iar fiecare elev învăța în primul rând cum să scrie cu pictograme. În orașul sumerian Shuruppak au fost găsite multe tăblițe de lut datând din 2500 î.Hr., ce ar echivala în prezent cu caietele de notițe ale unui elev. Acestea oscilau între mâzgălelile nefinisate ale începătorilor ce se chinuiau să învețe să scrie cu ajutorul pictogramelor și caligrafiile experte ale “studenților” avansați ce compuneau poezii. Miile de tăblițe care au fost traduse până în prezent ne oferă o imagine edificatoare asupra gradului de complexitate a sistemului școlar sumerian.
Şeful unei școli sumeriene era numit ummia ( “expert” sau “profesor”), deși i se mai atribuia și numele de “părinte al școlii”, în vreme ce elevilor li se spunea “fiii școlii”. Asistenții lui ummia erau “frații cei mari”, ale căror îndatoriri constau în compunerea de texte pe care elevii aveau obligația să le copieze pe tăblițe și în verificarea temelor acestora. Şcolile timpurii aveau câțiva “oameni însărcinați cu desenul”, care erau fie echivalentul profesorilor moderni de artă, fie, posibil, arhitecți, și cel puțin o persoană însărcinată cu disciplina, numită “omul cu biciul”, ce verifica prezența și menținea ordinea în clasă. Pedepsele erau administrate chiar și pentru cele mai mici abateri de la regulamentul școlii.
Educația sumeriană implica o muncă asiduă. Elevii trebuia să vină la cursuri în fiecare zi, de dimineață până seara, vacanțele fiind stabilite de către profesorul școlii respective. Uneori, școlile nici nu acordau vacanțe. Educația începea de obicei în copilărie și continua până spre începutul maturității, materiile de predare fiind axate pe teme religioase, economice, administrative și literare. Aceasta se încheia doar atunci când elevul era declarat un om educat. Femeile nu aveau dreptul să urmeze școala.
Şcolile sumero-babiloniene (dintre care unele vor ajunge mai târziu să aibă o structură întrucâtva de academii) erau adevarate citadele ale culturii. Începând din secolul al XVIII-lea î.Hr., acestor școli le-au fost anexate biblioteci foarte bine dotate și organizate în care se păstrau opere însumând cunoștințele câștigate până la data respectivă în toate domeniile. Dar activitatea școlilor sumeriene și babiloniene nu se limita doar la învățământ sau la copierea și studierea operelor din trecut, ci tot aici se compuneau și opere religioase sau literare. Şcolile au devenit astfel și adevărate centre de creație literară.