Rolul factorilor educaționali
Viața omului contemporan cuprinde nenumărate trepte pe care le are de parcurs de-a lungul vieții. Cea mai importantă este educația care cuprinde educația timpurie, învățământul preuniversitar, învățământul superior, educația și formarea profesională continuă a adulților. Învățarea se realizează în contexte de învățare formale, nonformale și informale. Putem vorbi de primele și cele mai importante trepte familia, grădinița, școala și societatea. Factorul decisiv în viața și educația copilului, alegerea grădiniței, a școlii sunt la latitudinea familiei. Aceasta, când își alege instituția de învățământ, ține cont de imaginea și profilul școlii, de locația intituției, de cadrele didactice, de abilitățile copilului, și este influențată de tradițiile din familie, de experiențele anturajului, de opiniile vecinilor etc. Aici intră în rol presiunea societății care este importantă în viața familiei și a copilului. Instituțiile de învățământ sunt ușor de schimbat dacă nu corespund personalității copilului, dar societatea rămâne aceași. Schimbarea survenită în educație a modificat radical munca învățătorului, care, odată cu apariția clasei pregătitoare a fost nevoit să-și regândească și să își schimbe planul de lucru adecvat noilor cerințe.
Colaborarea între toți factorii educaționali, dar mai ales între școală și familie, este deosebit de importantă, deoarece acești doi factori reprezintă adevărații piloni ai educației. În familie, copilul găsește modele de comportament pe care, de obicei, le imită, deci se pun bazele unor deprinderi și obișnuințe elementare de comportare morală. Este evident faptul că numai printr-o strânsă colaborare, fluentă și susținută între școală și familie, cele două medii pot face eficient procesul de educare a ființei umane în devenire. Important este ca cei doi factori să vizeze un scop comun pentru ceea ce fac, urmărind același deziderat: formarea acelui tip de personalitate potrivit cu lumea modernă. Şcoala este organizația socială special creată pentru educarea tinerei generații. În mediul școlar, educația și instrucția se împletesc armonios, într-o formă optimă, în mod gradat, conform unor standarde și finalități propuse. Pentru ca elevul să se bucure de performanțe superioare pe toate planurile este nevoie de o punte de comunicare, o conexiune reală între cei doi factori. Încă din primele zile, școala trebuie să găsească modalitățile cele mai potrivite pentru atragerea părinților de partea ei, pentru a-i face să conștientizeze rolul deosebit pe care îl au în educația copilului și că doar colaborând și comunicând vor duce la îndeplinire obiectivele comune propuse.
Dacă aceste medii educaționale se completează și se susțin, ele asigură într-o mare măsură buna integrare a elevului în activitatea școlară și pe plan general în viața socială. Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituțiile sociale interesate direct sau tangențial de domeniul educației copilului de vârstă școlară și să stabilească relații de cooperare și colaborare. Ea contribuie la transmiterea moștenirii culturale și facilitează învățarea individuală și colectivă. Totodată școala face posibilă participarea grupurilor și colectivităților la viața publică, elaborarea și luarea deciziilor. Schimbul de informații favorizează interacțiunea socială și permite unui număr mare deoameni să ia parte activă la soluționarea problemelor care îi privesc. Valoarea educației crește într-o lume în care schimbările s-au accelerat simțitor, într-o societate a opțiunilor individuale și sociale multiple, marcată de o multitudine de tranziții, de naturi diferite. Educația este solicitată să răspundă provocărilor unei lumi a societăților și indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut și se pierd repere, sisteme de referință, iar sistemele etice se află în criză. Şcoala este chemată să contribuie la redefinirea unor noi sisteme de valori, la reconstrucția spirituală a omului. Dar școala trebuie să fie sprijinită permanent de familie pentru a-și putea atinge obiectivele, deoarece copilul pleacă din familie și, după cele șase ore petrecute la școală, se întoarce în famile, care trebuie să-i asigure un climat favorabil astfel încât elevul să se pregătească în mod constant pentru a face față mai târziu cerințelor societății. În familie, copilul învață să se aprecieze pe sine și pe ceilalți, depinde de un anumit mod de viață, vine în contact cu valorile și normele societății.
Procesul de învatamânt este, în esenta, un proces de comunicare. Dialogul permanent care se produce în clasa între profesor si elevi - uneori în mod expres (comunicare verbala), alteori în mod tacit (comunicare nonverbala ) - fac ca predarea, învatarea si evaluarea sa functioneze în mod unitar ca o comunicare pedagogica, continua. Aceasta a condus la necesitatea de a le exprima împreuna, prin sintagma predare- învatare, care se încheie cu evaluarea. În ceea ce priveste învatarea - de multe ori si evaluarea, acestea pot avea loc si independent de predare. Elevul învata ( se autoinstruieste ) si-si autoevalueaza rezultatele si în afara lectiei. De regula, activitatea de învatare se începe si se realizeaza în clasa, se completeaza acasa prin studiu individual si apoi se evalueaza si se continua în clasa.
Procesul de învatamânt apare ca o situatie de parteneriat pentru învatare, o situatie grevata pe interactiunea subiect-obiect (profesor-elev), a caror activitate se deruleaza într-o succesiune de alternante sau operatii simultane; adica alternanta constanta si dinamica dintre actiunea de predare (interventia profesorului) si reactia elevului (actiunea de învatare). Aceste alternante sunt orientate spre atingerea unui scop comun: producerea învatarii dorite.
Mediul școlar, în care se desfășoară învățarea formală, devine și locul de manifestare al învățăriisociale. Norme, valori, atitudini și comportamente vehiculate la nivelul comunității sau chiar al societății, transpar în școală și intră uneori în contradicție cu cele promovate – explicit sau implicit – de instituțiile de învățământ. Cultura elevilor este puternic impregnată de realitățile și cotidianul elevilor, de învățarea informală și nonformală la care copiii sunt expuși. Valorile lor, codurile specifice, competențele informale, sursele de influență transpar în mediul școlar și au efecte pozitive sau negative, care nu sun tînsă de neglijat, pentru că au un impact direct asupra motivației, a procesului de învățare și a rezultatelor elevilor.
În contextul societății postmoderne, școala nu mai răspunde întotdeauna și în măsură mulțumitoare nevoilor copiilor – beneficiarii direcți ai procesului de educație și membri ai acestei societăți. Ea devine una dintre variatele căi prin care copiii și tinerii dobândesc cunoștințele și deprinderile necesare vieții. Adesea învățarea școlară este insuficient legată de viața reală a elevilor, ceea ce conduce la scăderea motivației lor pentru învățarea în cadru formal.
Mulți profesori organizează în continuare procesul educativ în manieră tradițională, reprezintă autoritatea legitimă în clasă, transmit cunoștințe și evaluează apoi rezultatele elevilor pe baza unor standarde prestabilite. Și viața școlii stă tot mai mult sub semnul vitezei, al birocrației, sub presiunea performanțelor înalte, astfel încât copiii și tinerii caută tot mai mult elemente ale realității externe școlii pe care le apreciază și le introduc în cotidianul lor, inclusiv în cel școlar. Se constituie astfel o cultură a elevilor, în care se identifică valori specifice și modele acționale proprii lor sau chiar unor anume categorii de elevi. Voluntar sau nu, ei sunt expuși tot mai mult școlii vieții, în care învățarea se desfășoară în mod natural, contextualizat și ca reacție firească la realitățile cu care copiii și tinerii se confruntă.
În condițiile schimbărilor sociale de amploare din ultima perioadă (criza economică, fenomenul migrației forței de muncă, dar și progresele importante din domeniul tehnologiei de vârf, asociate cu democratizarea accesului la informație și cu tendința spre globalizare a comportamentelor) este de presupus că o serie de factori, cu impact asupra tinerei generații, se adaugă actualmente celor deja existenți în perioadele anterioare.
Profesorii doresc și au validat deja unele soluții: o comunicare mai bună cu elevii (eventual chiar folosind noile tehnologii, pe care elevii le apreciază atât de mult), crearea unui climat pozitiv, destins, plăcut în timpul petrecut la școală, cunoașterea nevoilor și intereselor specifice ale fiecărui elev, individualizarea în procesul educațional, accesibilizarea și actualizarea cunoștințelor, accentuarea dimensiunii practice, aplicative a celor învățate, utilizarea metodelor activ-participative, care să stimuleze învățarea activă, utilizarea mai intensă a evaluarii formative, valorizarea grupului de egali și stimularea învățării prin colaborare, valorizarea educației nonformale și informale dobândite de elevi în afara școlii, organizarea unor activități extrașcolare, care să coaguleze comunitatea educațională.
Bibliografie:
Revista Educația fără frontiere
Cuciureanu Monica, Cultura elevilor și învățarea